Iubim vara, zilele însorite şi mai ales razele soarelui care ne ajută să ne
relaxăm şi ne induc o stare generală de bine. Totuşi, expunerea la radiatia
solară fără protecţie are un impact negativ puternic asupra pielii, atât în
cazul adulţilor, dar mai ales al copiilor. Printre cele mai importante
afecţiuni se numără arsurile solare, afectarea sistemului imunitar, dezvoltarea
fotosensibilităţii la nivelul pielii şi, în cazuri severe, apariţia cancerului
de piele. De asemenea, poate fi accelerată şi îmbătrânirea prematură a pielii.
Chiar sub aparenţa unui bronz sănătos, pielea poate păstra urme profunde
ale radiaţiilor UV care se manifestă în timp. Pielea sensibilă te avertizează
însă cu promptitudine când soarele nu mai este o plăcere, ci un pericol, prin
apariţia reacţiilor alergice.
Cu o vastă expertiză în protejarea pielii, Eucerin a dezvoltat cea mai
elaborată gamă de produse pentru protecţie solară. Ea răspunde
nevoilor pielii normale, dar conţine, în acelaşi timp, singura soluţie completă
pentru protejarea pielii predispuse la alergii solare.
Protecţie completă de la Eucerin
În cazul pielii normale,
efectele radiaţiilor pot fi discrete, fără a fi mai puţin nocive. Expunerea
prelungită poate provoca arsuri solare care afectează materialul genetic din
celule pana la nivelul ADN-ului. Chiar dacă aspectul pielii se reface,
modificările în structura pielii pot deveni ireversibile. Vorbim despre
situaţiile în care mecanismul de regenerare a ADN-ului nu mai funcţionează, iar
celulele afectate sunt insuficient refăcute.
Astfel poate să apară cancerul de piele.
Gama Eucerin preîntâmpină efectele nocive ale radiatiei
solare cu o protecţie tridimensională, dată de combinaţia brevetată
de 3 filtre: minerale, organice şi biologice.
Toate produsele gamei conţin:
·filtre minerale cu micropigmenţi care asigură protecţie de suprafaţă împotriva
radiaţiilorUVA şi UVB
·filtre organice care conţin Tinosorb S şi asigură protecţie profundă împotriva
radiaţiilor UVA şi UVB
·
filtre biologice care conţin Licochalcone A, ce penetrează profund pielea şi
neutralizează radicalii liberi fotoinduşi
Produsele gamei
Eucerin pentru protecţie solară
Formula Eucerin pentru protecţie solară este rezistentă la apă şi nu
conţine parfum, conservanţi sau agenţi de emulsionare. Produsele se aplică
uşor, nu sunt lipiciose şi intră imediat în piele
1.
Produse împotriva alergiilor solare
Gel-cremă împotriva alergiilor solare FPS 25
Cu o textură lejeră, produsul calmează, răcoreşte şi regenerează pielea
sensibilă la expunerea solară. Compatibilitatea la nivelul pielii este
demonstrată la pacienţii predispuşi la alergii solare.
Preţ: 77 RON, cantitate 150 ml
Gel-cremă împotriva alergiilor solare FPS 50+
Datorită combinaţiei dintre puternicul antioxidant AGR (alpha-glucozil-rutin), derivat din
plante, şi vitamina E, produsul întăreşte sistemul de
apărare propriu pielii împotriva radicalilor liberi – principala cauză a alergiilor solare. Are o textură lejeră, care se absoarbe
rapid în piele. Pentru reducerea
riscului de alergii, gelul cremă nu
conţine parfum şi agenți de emulsionare.
Compatibilitatea la nivelul
pielii este demonstrată clinic la pacienţii predispuşi la alergii solare.
Preţ: 76 RON, cantitate 150 ml
Gel-cremă după plajă împotriva alergiilor solare
Oferă îngrijire după plajă pentru
pielea sensibilă şi predispusă la alergii solare. Conţine puternicul antioxidant
AGR (alpha-glucozil-rutin),
derivat din plante, şi vitamina E, care întăreşte sistemul de apărare propriu pielii împotriva
radicalilor liberi – principala cauză a alergiilor solare. Nu conţine parfum
şi nici agenţi de emulsionare pentru a minimaliza riscul alergiilor solare.
Preţ: 56 RON, cantitate 150 ml
2.
Protecţie
solară pentru copii
Loţiune de protecţie solară pentru copii FPS
50+
Pentru pielea
delicată şi sensibilă a copiilor. Loţiunea nu conţine parfum şi este foarte
rezistentă la apă. Protecţia
UVA/UVB foarte ridicată protejează pielea delicată a copiilor împotriva
arsurilor şi leziunilor provocate
de soare. Vitamina E întăreşte sistemul de apărare propriu pielii împotriva
radicalilor liberi iar Dexpanthenolul
calmează, hidratează şi stimulează regenerarea celulară.
Preţ:
74 RON, cantitate 150 ml
Spray de protecţie solară pentru copii FPS 50+
Pentru pielea
delicată şi sensibilă a copiilor. Spray-ul nu conţine parfum şi este foarte
rezistentă la
apă. Protecţia
UVA/UVB foarte ridicată protejează pielea delicată a copiilor împotriva arsurilor
şi
leziunilor provocate de
soare. Vitamina E întăreşte sistemul de apărare propriu pielii împotriva
radicalilor liberi iar Dexpanthenolul
calmează, hidratează şi stimulează regenerarea celulară.
Preţ:
74 RON, cantitate 200 ml
3.
Spray-uri
pentru corp
Spray-urile
transparente nelipicoase pentru protecţie solară FPS 30 şi FPS 50
Pentru pielea normală si mixtă. Oferă
protecţie tridimensională, au miros proaspăt, intră imediat în piele, sunt rezistente la apă şi au o
formulă nelipicioasă. Produsele sunt concepute pentru pielea normală si seboreica. Datorită
aplicării uşoare şi confortabile, spray- urile
sunt recomandate şi pentru activităţile în aer liber.
Preţuri:
Spray transparent nelipicios cu protecţie solară FPS 30, 69 RON,
cantitate 200 ml
Spray transparent nelipicios cu protecţie solară FPS 50, 72 RON,
cantitate 200 ml
4.
Pentru
faţă
Fluid nuanţator FPS 50+ de la
Eucerin, cu protecţie solară ridicată
Oferă tenului o nuanţă de bronz
natural, este rezistent la apă şi se potriveşte oricărui tip de ten. Datorită texturii lejere se absoarbe rapid
în piele. Ridurile, petele pigmentare, pielea uscată şi pierderea elasticităţii sunt câteva din efectele pe care le
determină expunerea la soare. Pentru a întârzia
aceste efecte şi pentru a avea un ten tânăr pentru mai mult timp este
recomandat să folosim o cremă cu
factor de protecţie solară.
Preţ: 67 RON,
cantitate 50 ml
Produsele sunt disponibile exclusiv în farmacii, începând cu luna
aprilie. Pentru mai multe informaţii despre noua gamă Eucerin pentru protecţie
solară, accesaţi www.eucerin.ro.
****Inca nu am incercat produsele, insa abia astept. Am convingerea ca sunt de foarte buna calitate, la fel ca toate produsele marca Eucerin. Revin cu detalii dupa ce voi incerca cateva dintre produsele special concepute pentru vara.